Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 februarie 2011

STRETCHING-UL SI BENEFICIILE EI



Ne intindem atunci cand ne trezim din somn. Ne intindem dupa ce am stat mult timp la birou. Bebelusul nostrum se intinde inca din prima zi din viata. Pisica, simbolul flexibilitatii, isi intinde fiecare muschi din cap, pana in varful cozii, cand se ridica de pe canapea.

Instinctiv facem exercitii de stretching zi de zi , fiindca organismul nostru isi are acest”drept”. Avem “obligatia” fata de el sa ii asiguram mai mult decat niste intinderi sporadnice ; invatand exercitii de stretching, ne putem mentine sanatosi vreme indelungata, iar cu ajutorul stretchingului putem sa devenim mai mobile decat ne-am fi putut imagina.

Anticii chinezi considerau flexibilitatea corpului ca fiind cea mai importanta caracteristica a sanatatii . gimnastica de intretinere punea un deosebit accent pe miscarile destinate ameliorarii mobilitatii segmentelor corpului. De asemenea yoga este poate cel mai bun exemplu in privinta incercarilor oamenilor de a atinge starea suprema de sanatate prin adoptarea unor posturi si efectuarea unor miscari cu scopul cresterii aptitudinii de miscare la nivelul tuturor articulatiilor corpului. Stretchingul isi regaseste originile in aceste metode antice de mentinerea sanatatii, intr-o forma simplificata si adaptata posibilitatilor omului modern.

Flexibilitatea e unul din motivele principale in cadrul activitatilor sportive, conditiei fizice, posturii corecte si medicinii fizice (de recuperare). Amplitudinea de miscare este o caracteristica a organismului , in special a articulatiilor , ligamentelor, muschilor, tendoanelor, fasciilor si tesuturilor de legatura (conjunctive). Cunoasterea acestor structuri si a limitelor sale fiziologice este utila pentru a evita intinderea lor peste normal in timpul activitatilor sportivesi chiar activitatilor casnice.

Prevenirea problemelor de postura si accidentarile la nivel articular trebuie sa fie un scop major pentru oricine. Flexibilitatea este strans legata de tipul somatic, sex, varsta, caracteristicile oaselor si structurilor articulare, antecedentele medicalesi alti factori individuali

Cauzele lipsei de flexibilitate

  1. Dezechilibrele musculare- De multe ori muschii agonisti, adica cei ce se contracta atunci cand facem o miscare, sunt mult mai slab dezvoltati decat antagonistii, la nivelul unei articulatii. Acest lucru se intampla in mod special la cei care antreneaza cu precadere unele grupe musculare, in loc sa le antreneze in mod egal pe toate. Intocmai, asemenea dezechilibre apar in accidente vasculare cerebrale, pareze cerebrale, socolioza, lordoza, cifoza si la batrani.
  2. incapacitatea temporara sau cronica de a efectua o anu mita miscare la nivelul unei articulatii, datorita paraliziei , bolilor neurologice sau imobilizarii.
  3. suprautilizarea unor grupe musculare fara mentinerea amplitudinii complete a miscarii. Un exemplu este purtarea continua a tocurilor, ceea ce duce in timp la scurtarea tendonuluilui Achile si a muschilor gastronemiei.
  4. efectele imbatranirii- Afecteaza elasticitatea tesuturilor si provoaca atrofia masei musculare. Bolile, accidentarile, inactivitatea conduc la deconditionare si pierderea progresiva a masei musculare.
  5. perioadele de crestere foarte rapida –Coordonarea este afectata atunci cand in corp se produc modificari rapide in inaltime si greutate.

Stretchingul si refacerea dupa accidentari

Stretchingul poate fi folosit in recuperarea dupa un traumatism acut sau in cazul unei probleme cronice, astfel incat sa nu se acutizeze. El ajuta la recuperarea rapida si cu cat mai putin discomfort, de exemplu, in cazul spasmelor musculare sau redorii articulare.

Folosirea continua a acestei metode ajuta al prevenirea stresului biomecanic, care paote ameliora tensiunile in unele zone ale corpului, inainte ca durerea sa se instaleze. De asemenea, ajuta la formarea unor cicatrice moi, flexibile (in cazul unor raniri) si reduce edemul.

Contractiile musculare repetate activeaza sistemul limfatic, favorizeaza veantilatia pulmonara, elimina toxinele si acizii, favorizeaza formarea de noi capilare si lubrifiaza muschii.

Problemele coloanei vertebrale lombare sunt printre cele mai frecvente afectiuni , in special la sportive. Si in acesta caz, stretchingul are un effect benefic.

Beneficiile stretchingului

-amelioreaza flexibilitatea

-diminueaza durerile musculare acute dupa efort(febra musculara si cele cronice)

-reduce spasmul muscular

-reduce riscul intinderilor musculare si al rupturilor

-favorizeaza recuperarea dupa accidentari

-creste performanta atletica

-reduce stresul

-favorizeaza transportul oxigenului ai la nutrientilor la nivel cellular

-stimuleaza circulatia limfatica si eliminarea produsilor de metabolism

-ajuta la mentinerea unei posturi corecte

-favorizeaza recastigarea si mentinearea amplitudinii de miscare normale la nivel articular

-favorizeaza o refacere mai rapida a planurilor fasciale superficiale si profunde

Dr. Serban Damian

2 comentarii:

  1. Foarte bune articolele postate de dumneavoastra,ajuta foarte mult,si sunt benefice in viata de zi cu zi....

    RăspundețiȘtergere